Pentru candidații care nu dețin acte de studii emise de către o unitate din structura statului român
1.1 Fișa de înscriere din aplicația informatică a UniTBv
1.2 a) Diploma de bacalaureat (sau diploma echivalentă cu aceasta) - scan după original
b) Suplimentul la diploma de bacalaureat / Foaia matricolă - scan după original
c) Atestatul de echivalare a diplomei de bacalaureat, scan după original, în cazul în care cetățenilor români care au absolvit în străinătate, eliberat de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED);
d) Atestatul de recunoaștere a diplomei de bacalaureat, scan după original, în cazul cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, eliberat de către CNRED;
Candidații își asumă responsabilitatea cu privire la autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale / scanate și cele originale prin confirmare în cadrul platformei de înscriere.
Candidații care au fost declarați admiși pe un loc finanțat de la buget, vor aduce la sediul facultății diploma în original în termenele prevăzute în calendarul admiterii pentru confirmarea locului. Aceste documente pot fi aduse și de un împuternicit al candidatului, în baza unei procuri simple, redactate de candidat.
Cetățenii români cu domiciliul stabil în România (posesori de carte de identitate românească) care au studiat şi au acte de studii obținute în afara României:
Pe lângă actele necesare pentru înscriere, candidații care au acte de studii obținute în străinătate, trebuie să încarce în aplicația de înscriere Atestatul de echivalare a diplomei de bacalaureat.
Echivalarea diplomei se face de către Centrul Național pentru Recunoașterea și Echivalare a Diplomelor (CNRED), din cadrul Ministerului Educației.
Informații referitor la echivalare se pot găsi la adresa: https://cnred.edu.ro/echivalarea-diplomei-de-bacalaureat-obtinuta-in-strainatate-de-cetatenii-romani/
Candidații trebuie să transmită documentele necesare echivalării - scan după original, lizibile, în format PDF, la adresa de e-mail: international.office@unitbv.ro
Dacă vreunul dintre documentele solicitate nu este încărcat, cererea NU va fi procesată.
Candidații vor primi pe e-mail de la Biroul de cooperare internațională o adeverință care confirmă depunerea documentelor pentru echivalarea diplomei; această adeverință va fi încărcată în aplicația de înscriere on-line, în locul Atestatului de echivalare a diplomei de bacalaureat.
1.3. Certificatul de naștere - scan după original;
1.4. a) Cartea de identitate - scan după original - pentru cetățenii români cu domiciliul în România;
b) Pașaport de cetățean străin și/sau de cetățean român cu domiciliul stabil în străinătate (copie scanată) și buletin/ carte de identitate care atestă domiciliul stabil - scan după original.
1.5. Dovada plății taxei de înscriere (în cazul în care nu s-a făcut plata cu cardul prin intermediul platformei de admitere);
1.6. Adeverință medicală tip, eliberată de medicul de familie cu cel mult 60 de zile înainte de data înscrierii, din care sa rezulte că posesorul este apt pentru studii - scan după original;
1.7. Certificatul de căsătorie, pentru candidatele căsătorite - scan după original. Înscrierea la concurs se face după numele din certificatul de naștere.
Pentru actele de la punctele 1.2 lit. a) și b) – anume: diploma de bacalaureat (sau diploma echivalentă cu aceasta) și suplimentul la diploma de bacalaureat / Foaia matricolă, și 1.6 – anume: adeverința medicală, care sunt redactate într-o limbă străină, trebuie să fie depusă și o traducere legalizată a acestora în limba română.
Pentru actele de la punctele 1.3, 1.4, 1.5 și 1.7 care sunt redactate într-o limbă străină, trebuie să fie depusă și o traducere autorizată a acestora în limba română.